Rogers Cup Montreal | Cine îi dă replica lui Nadal în contextul absențelor lui Djokovic și Federer + rivalitatea Dimitrov – Wawrinka ține din nou capul de afiș în primul tur: tabloul complet

Rogers Cup Montreal | Cine îi dă replica lui Nadal în contextul absențelor lui Djokovic și Federer + rivalitatea Dimitrov - Wawrinka ține din nou capul de afiș în primul tur: tabloul complet
  • Publicat:
  • Actualizat:

Misiunea lui Rafael Nadal de a-și apăra trofeul Rogers Cup câștigat anul trecut la Toronto s-a ușurat în 2019 prin prisma absențelor jucătorilor care au obținut în ultimele două sezoane cele mai importante trofee pe hard – Novak Djokovic și Roger Federer. Tragerea la sorți a tabloului principal de la Montreal pare și ea un mic bonus pentru iberic, chiar dacă match-up-urile grele nu lipsesc pe traseul virtual al lui Rafa.

De patru ori campion la Rogers Cup, Rafael Nadal a evitat jucătorii cei mai impunători la serviciu (spre deosebire de Thiem, care deschide contra lui Shapovalov sau Pierre Hugues Herbert, apoi se poate aștepta la un duel cu Cilic în turul trei, urmat la un bombardament din partea lui Isner), primind în schimb sportivi cu un arsenal impunător de pe linia de fund a terenului.

Deținătorul trofeului va debuta în competiție cu un probabil meci împotriva starului NextGen Alex de Minaur. Australianul trebuie să treacă de un sportiv venit din calificări pentru a ajunge în turul doi, acolo unde Nadal are acces direct. Evoluția lui de Minaur a fost cu adevărat impresionantă la Atlanta, săptămâna trecută, Alex devenind doar al treilea jucător care câștigă un trofeu ATP fără să aibă de înfruntat vreo minge de break tot turneul, din 1991 încoace (când a început să se țină o astfel de evidență statistică). Chiar dacă nu impresionează prin statură ca Isner, fiind cu doi centimetri mai scund decât Nadal, de Minaur nu le-a lăsat adversarilor săi (Klahn, Tomic, Opelka, Fritz) decât șapte puncte începute cu primul serviciul. De Minaur nu a reușit însă să producă vreun fel de daună în meciurile de până acum cu Nadal, disputate la Wimbledon și US Open în ultimii doi ani, ambele încheiate de iberic ferm, scor 6-1, 6-2, 6-4, chiar dacă viteza de deplasare este un atuu al tânărului australian.

Tururile trei și patru îi propun, teoretic, lui Nadal dueluri cu David Goffin, un spiriduș atomic care l-a învins, ce-i drept, pe fondul unor grave carențe în deplasarea ibericului, pe fondul unei accidentări la genunchi, la Turneul Campionilor, apoi cu Fabio Fognini – magicianul care prin variația jocului și prin tertipuri repetate distruge ritmul de joc al ibericului, acesta semnând victorii în fața lui Rafa atât la US Open (2015, cu revenire de la 0-2 la seturi), dar și în acest sezon, în semifinale, la Monte Carlo.

Stefanos Tsitsipas, favorit 4, ar putea avea un start extrem de complicat în fața experimentatului favorit local, Milos Raonic, fost număr trei mondial și finalist de Grand Slam, ținta grecului, potrivit plasamentului pe tablou, fiind aceea de a ajunge la o semifinală cu Nadal, în ceea ce ar fi o rejucare a finalei de anul trecut.

  • România este reprezentată la Rogers Cup Montreal de Marius Copil, în calificări. În primul meci, Copil îl înfruntă pe Marcel Granollers, pe care l-a învins la începutul acestui an, în primul tur la Australian Open, scor 6-3, 6-4, 6-4. Învingătorul acestui meci va disputa finala pentru tabloul principal împotriva câștigătorului partidei dintre Daniel Evans (cap de serie 2) și Thai-Son Kwiatkowski (SUA, beneficiar de wildcard).

Alexander Zverev, campionul ultimei ediții Rogers Cup disputată la Montreal, are de gestionat pe mai departe dezamăgirea de a fi aflat din presă că antrenorul său, Ivan Lendl, vrea să pună imediat punct colaborării lor. Zverev, cap de serie 3, aflat pe jumătatea inferioară, alături de favoritul doi – Dominic Thiem, va încerca să reproducă succesul din urmă cu doi ani, având un relativ culoar favorabil până în sferturi. Nici Zverev, nici Thiem, campionul-surpriză de la Indian Wells, nu au arătat însă un joc prea bine echilibrat în ultimul timp, Sascha eșuând în semifinale la Hamburg, după o nebunie de meci în sferturi, în fața lui Basilashvili, sportiv pe care îl poate reîntâlni în turul trei la Rogers Cup.

Din nou: Dimitrov versus Wawrinka sau Wawrinka versus Dimitrov, în primul tur

Derby-ul primului tur la Rogers Cup este, cu siguranță, al patrulea duel direct din ultimii doi ani dintre Stan Wawrinka și Grigor Dimitrov.

Ambii în afara listei capilor de serie, cei doi foști membri ai Top 5 mondial au delectat spectatorii în meciuri mult prea timpurii în turul 1 la Wimbledon și US Open 2018, dar și în turul trei la Roland Garros 2019. Wawrinka l-a învins de fiecare dată pe Grisha, chiar și atunci când bulgarul era la maxim din punct de vedere al poziționării în clasament. Cu o singură victorie post-Roland Garros și o înfrângere cruntă în fața lui Kevin King, locul 405 ATP, la Atlanta, Dimitrov are nevoie disperată de un rezultat pozitiv, mai ales în condițiile în care în clasament a ajuns la limita Top 60.

Tabloul complet la Rogers Cup Montreal, turneu din seria Masters 1000

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×